Traditia din China si Japonia

Traditia a trecut in China si Japonia si s-a raspandit in alte domenii> de asta daca te uiti la doi boxeri japonezi sau luptatori de Aikido sau Jujitsu sau Judo, ai sa vezi ca mai intai se inchina cu respect unul in fata celuilalt. Nu se pune problema de dusmanie - asta e una din invataturile tuturor artelor martiale in Japonia. In Judo , invingator este cel care dovedeste ca stapaneste arta Judo-ului. Nu persoana , ci arta este cea care invinge. Asa cum in filozofie adevarul este cel care invinge, aici e arta care invinge. Nu trebuie nici macar o clipa sa te gandesti la tine si la victoria ta, caci in acea clipa vei fi infrant. Si asta s-a intamplat de multe ori, lucru pe care nu-l intelege decat cel care a inteles toata traditia stilului oriental. Uneori exista doi luptatori la fel de lipsiti de egoism - atunci nu castiga nimeni. Lupta continua zile in sir , finalul se amana mereu, dar nimeni nu invinge. In cele din urma arbitrii sunt nevoiti sa spuna: "Nimeni nu poate invinge pentru ca ambii luptatori sunt la fel de lipsiti de eu - nici unul nu poate gasi calea de a-l invinge pe celalalt."
Eul este punctul slab. Eul este un fel de somn in care poti fii infrant. E suficient sa te gandesti o clipa la tine si s-a zis cu tine. Judo, Jujistu, Aikido sunt arte asemanatoare , doar cu mici diferente, subtilitati, dar principiul de baza e unic. Iar principiul de baza este ca atunci cand te lupti nu trebuie sa fii acolo ci total absent; atunci nici o sabie nu te poate taia.
Am avut odata un prieten, Chanchal Singh, care si-a insusit artele martiale in Japonia. A deschis o scoala de arte martiale si din cand in cand ne arata niste chichite, doar ca amuzament. O data ne-a spus: "In Japonia se practica un anumit antrenament al glasului. Daca cineva te ataca cu o sabie iar tu nu ai nici o arma , e suficient sa scoti un anumit sunet si sabia va cadea din mana atacatorului." Atunci eu am spus: "Asta chiar e ceva! Uite, eu am un prieten luptator; el nu stie sa lupte cu sabia, insa ti-ar putea reteza capul doar cu un baston." Am vorbit cu luptatorul si i-am povestit ce spusese Chanchal. El a spus: "Nici o problema. Am sa-i despic capul in doua doar dintr-o lovitura." Chanchal a acceptat provocarea.
Luptatorul era un om puternic si in clipa in care a ridicat mana sa-l loveasca pe Chanchal Singh, acesta a scos un strigat si bastonul a cazut pe loc din mana luptatorului. A fost suficient un strigat ca mana lui sa-si piarda toata forta! "Cum scoti sunetul ala?" l-am intrebat pe Chanchal. El a raspuns: "Sunetul poate fi invatat foarte usor; toata treaba e sa nu fii acolo. Asta e lucrul cel mai greu. Cand cineva e pe cale sa-ti crape capul in doua, e absoluta nevoie sa fii acolo! Insa tocmai atunci nu trebuie sa fii acolo - trebuie sa fie doar sunetul, fara ego in spatele lui. Uiti dintr-o data ce faci, memoria te lasa. Nu stii ce se intampla, ce faci, ce faceai. Eul tau trebuie sa fie absent. Acea absenta produce o anumita schimbare in mintea ta, un anumit fel de pauza, o pauza brusca."
Daca ambele persoane sunt lipsite de eu, lupta e foarte grea. In Japonia se intampla un lucru ciudat; inainte sa ridici sabia sa-l lovesti pe celalalt, sabia celuilalt este deja gata de aparare. Ea nu se ridica dupa ce faci tu miscarea, ci inainte ca macar sa te fi gandit la miscare. Este ca si cum in acea fractiune de secunda in care te gandesti la miscare, inainte ca mana ta sa faca miscare, gandul a ajuns la celalalt si e gata sa se apere.
Iar asta se intampla numai daca esti absent. Atunci sabia nu e separata de tine. Tu nu faci nimic, stai acolo, absent, lasand lucrurile sa se intample. Dar daca si adversarul tau e lipsit de eu, lupta poate continua zile intregi fara ca vreunul din voi sa-l poata lovi sau macar zgaria pe celalalt."